Proiect de lege pentru interzicerea comercializării alcoolului către minori
În 2019, Berarii României identifică faptul că Legea 61/1991, deși interzicea și sanctiona servirea de alcool minorilor în localurile publice, nu făcea același lucru și pentru comercializarea de alcool către minori în magazine.
Drept urmare, Berarii României elaborează o inițiativă legislativă de modificare a legii astfel încât comercializarea să fie interzisă și pedepsită în mod explicit.
Proiectul de lege a fost aprobat de Senat și în acest moment așteaptă să fie aprobat de plenul Camerei Deputaților.
Modificările aduse legii:
- Se interzice comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit de băuturi alcoolice către minori;
- Încălcarea acestei prevederi se sancționează cu amendă de la 500 – 1.500 lei;
- În cazul repetării încălcării acestei prevederi se dispune măsura suspendării activităţii localului public sau a unității autorizate să comercializeze băuturi alcoolice, pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile.