United Romanian Breweries Bereprod
Printre activitățile și lansările recente ale URBB pe piața berii din România se numără lansarea SKOL Nepasteurizat, sticla de Carlsberg de 660 ml cu capac filetat, soluția inovatoare aplicată la nivelul întregului portofoliu de beri la cutie produse în România – folia de protecție din aluminiu, 100% reciclabilă și sistemul inovator DraughtMaster de servire a berii la halbă sau pahar, ideal pentru sectorul HoReCa, care asigură gustul proaspăt al berii direct din berărie.
De peste 20 de ani, URBB oferă consumatorilor produse de cea mai înaltă calitate și dă tonul în piață prin inovațiile și premierele propuse în mod constant.
Cunoscută în rândul publicului larg ca Tuborg România, United Romanian Breweries Bereprod (URBB) este prezentă pe piață din anul 1994. În 2019, compania aniversează 22 de ani de la prima șarjă de bere produsă local – Tuborg.
Cele peste două decenii de activitate în România au marcat numeroase premiere, printre care evidențiem: Tuborg – prima bere îmbuteliată la doză în România; Tuborg Christmas Brew – prima bere creată special pentru sărbătorile de iarnă; folia de protecție din aluminiu, 100% reciclabilă, care se aplică întregului portofoliu de beri la cutie produse în România; DraughtMaster – sistemul inovator de servire a berii la halbă sau pahar, ce o păstrează proaspătă până la 31 de zile.
Fabrica aflată lângă Bucureşti este una dintre cele mai moderne din România și reprezintă primul proiect Greenfield al unei companii din Europa de Est, în care s-au implicat exclusiv resurse umane și materiale locale, contribuind astfel la susținerea economiei românești. În întreaga sa perioadă de activitate, URBB a contribuit la susținerea economiei prin investiții totale de peste 210 milioane de euro.
Tuborg, Tuborg Christmas Brew, Carlsberg, Holsten, SKOL, Guinness, Kilkenny, Weihenstephaner, Grimbergen, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti sunt mărci premium și super premium internaționale oferite consumatorilor de URBB.
URBB îmbunătățește constant procesele de dezvoltare și implementare ale sistemului de management al calității și pune în practică soluții inovatoare în conformitate cu standardele pentru siguranța alimentelor, produse certificate IFS și ISO.