Cu sinceritate si responsabilitate, despre alcool
Liceenii constănţeni au venit astăzi în număr mare la Palatul Copiilor la întâlnirea cu dr. Cristian Andrei. Medicul le-a vorbit elevilor cu sinceritate şi responsabilitate, despre efectele consumului de alcool la vârsta adolescenţei.
Această acţiune face parte din caravana „Alcoolul nu te face mare”, aparţinând campaniei sociale cu acelaşi nume, organizată de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Asociaţia „Berarii României”.
„Tinerii vor să le vorbeşti deschis despre alcool, ca despre toate lucrurile care sunt consumate în amestec cu prietenia, distracţia sau chiar dragostea”, a explicat dr. Cristian Andrei. „Ei vor să ştie de ce adulţii consumă alcool şi le interzic lor acelaşi lucru, de ce alcoolul le face rău când ei se simt bine, de ce băieţii care beau sunt consideraţi eroi, iar cei care nu beau sunt luaţi în râs”, a adăugat medicul.
Potrivit unui sondaj aplicat în Constanţa de către Ministerul Educaţiei, pe un eşantion reprezentativ de 665 de elevi din licee cu profil atât teoretic cât şi tehnic, 85,7% din adolescenţi au mărturisit că au consumat alcool la o ocazie, mai bine de jumătate din aceştia admiţând că au făcut-o din curiozitate.
„Este dificil să interzici consumul de alcool la o persoană tânără, în al cărei comportament sunt importante asimilarea lumii şi excesul practicat de dragul integrării într-un grup. Trebuie să vorbeşti şi cu grupul, nu numai cu tânărul respectiv. Exact asta facem noi, participând la întâlniri cu liceenii, într-o campanie în care ei sunt co-autori”, a mai spus dr. Cristian Andrei. Pe lângă consiliere, acesta le-a prezentat adolescenţilor şi două filme educative de scurt metraj recomandate de Ministerul Educaţiei pentru studiu în timpul orelor de dirigenţie – “Ce înseamnă să fii
Background:
Campania „Alcoolul nu te face mare” a fost lansată la nivel naţional pe 2 mai 2007, de Ziua Adolescentului. Acest proiect are un „trecut”: în 2006, în liceele din Bucureşti, s-a desfăşurat un program pilot. În perioada 15 mai – 15 iunie 2006, au fost distribuite materiale informative în toate liceele Capitalei. Campionul Mondial la Box Leonard Doroftei a vizitat atunci câteva licee, vorbindu-le copiilor despre performanţă şi succesul în viaţă. Concursul de site-uri “TreazNet”, derulat în perioada octombrie – decembrie, s-a bucurat de un deosebit interes din partea liceenilor în jur de 300 de elevi înscriindu-se cu lucrări în competiţie.