Berarii României susțin rolul cheie al autoreglementării în dezvoltarea unui sector responsabil
București, 24 mai 2013: Asociația Berarii României, alături de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) și Consiliul Român pentru Publicitate (RAC) au organizat astăzi seminarul “Autoreglementarea sectorului berii din România”. Evenimentul a avut drept scop promovarea activității de autoreglementare în domeniul comunicării comerciale la nivel sectorial în România, o modalitate importantă de creșterea a standardelor pentru un mediu publicitar responsabil.
“Consiliul Național al Audiovizualului susține recomandarea Uniunii Europene ca fiecare sector de activitate să se autoreglementeze. Acest fapt ar conduce fără îndoială la creșterea gradului de responsabilitate a comunicării comerciale vizavi de consumatorul de media.”, a declarat Laura Georgescu, președinte al Consiliului Național al Audiovizualului.
Evenimentul desfășurat astăzi este parte a angajamentului luat de Berarii României, în luna octombrie a anului 2012, de a face parte din proiectul Beer Pledge. O initiativă voluntară a Berarilor Europei de a susține Statele Membre ale UE, Beer Pledge se concentrează pe reducerea consumului abuziv de alcool prin abordarea a trei direcții de acțiune: promovarea unui consum responsabil de băuturi alcoolice, asigurarea unui mediu publicitar responsabil și consumul de băuturi alcoolice de către anumite categorii de consumatori (conducatori auto, femei însărcinate, minori).
Invitat special în cadrul evenimentului, dl. Simon Spillane, Senior Advisor Brewers of Europe, a adăugat: “Când Berarii Europei au făcut public angajamentul către Comisia Europeană și Forumul pentru Sănătate și Alcool de a aduce autoreglementarea în domeniul publicității la bere la standardele stabilite de către Comisie, declarația a fost considerată ambițioasă. Mai ales pentru țările în care autoreglementarea comercială era un concept relativ nou. Berarii României și-au asumat însă această provocare cu determinare și entuziasm și sunt bucuros că s-au transformat în promotorii conceptului în România. Acest fapt a ajutat pe de o parte sistemul de autoreglementare în ansamblu să evolueze iar pe de altă parte a dus la integrarea tuturor celor șapte standarde operaționale în autoreglementarea comunicării comerciale referitoare la bere.”
Unic organism de autoreglementare din România afiliat la nivel european, Consiliul Român pentru Publicitate (RAC) a fost prezent la eveniment. Mai mult, RAC si-a asumat rolul de moderator datorită calității sale de liant între CNA și toate tipurile de autoreglementare sectorială.
“Consiliul Român pentru Publicitate este un constant susținător al autoreglementării la nivel sectorial, considerând-o ca fiind un pas firesc spre rafinarea reglementarii existente și adaptării acesteia unor cazuri specifice fiecărui sector. O noutate care vine în completarea eforturilor de autoreglementare este serviciul de copy advice pe care RAC îl pune la dispoziția tuturor membrilor săi. Serviciul de copy advice are avantajul de a furniza o opinie avizată privind conformitatea cu prevederile și spiritul Codului de Practică în Publicitate, înainte de difuzarea comunicării comerciale.”, a declarat
Oana Cociașu, Președinte RAC.
Sectorul berii este unul dintre promotorii autoreglementării comunicării comerciale în România, Codul Comunicării Comerciale pentru piața berii fiind adoptat încă din anul 2005 de către toți membrii Asociației Berarii României.
”Angajamentul pe care ni l-am luat la nivel european, în contextul Beer Pledge, completează de fapt munca noastră din ultimii opt ani, de la revizuirea periodică a Codului pentru a-l adapta permanent la condițiile de piață, până la dezvoltarea de proceduri interne de lucru. În ceea ce privește procedurile la care făceam referire, de pildă, toți membrii noștri, pe lângă angajamentul de a respecta prevederile Codului, au și obligația de a ne trimite, în primele cinci zile de difuzare pe canalele media, comunicările lor comerciale pentru a se asigură respectarea Codului și posibilitatea de autosesizare a Asociației în caz contrar. Această procedură ne ajută să fim siguri că ceea ce ajunge la consumatorul de media respectă standardele la care cu toții am aderat”, a declarat Constantin Bratu, director general Asociația Berarii României.
Având în vedere existența Codului Comunicării Comerciale și a seminariilor organizate de-a lungul timpului de către Berarii României împreună cu RAC, profesioniștii în marketing și publicitate ce activează direct și indirect în domeniul berii au fost invitați să răspundă la o serie de întrebări privind autoreglementarea. La seminariile organizate în perioada noiembrie 2012 – mai 2013 de către Asociația Berarii României și RAC au luat parte 60 de persoane, chestionarul fiind completat de 58 de profesioniști din domeniile vizate.
Astfel, 80% din respondenți au declarat că autoreglementarea este benefică pentru sectorul berii. Peste 86% găsesc util pentru sector faptul că mesajelor referitoare la consumul responsabil sunt integrate în toate comunicările comerciale. Aproape 88% consideră utilă o întâlnire anuală pentru actualizarea Codului de Comunicare Comercială în acord cu tendințele pieței. În ceea ce privește procedurile aflate la dispoziția lor, aproape 9% au apelat până acum la serviciul de copy advice pus la dispoziție de RAC, iar peste 86% consideră benefică procedura de trimitere către Asociația Berarii României a materialelor aferente comunicării comerciale pentru a se asigura conformitatea cu ceea ce este stipulat în codul de comunicare.
Despre Consiliul Român al Audiovizualului
Consiliul Naţional al Audiovizualului este unica autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale, o instituţie publică autonomă aflată sub control parlamentar, condusă de un consiliu format din 11 membri.
Aceştia sunt numiţi, pentru un mandat de şase ani, de Parlamentul României, la propunerea Senatului (3), a Camerei Deputaţilor (3), a Preşedintelui României (2) şi a Guvernului (3) .
Consiliul se reuneşte de două ori pe săptămână, marţea şi joia. Şedinţele CNA sunt publice, la ele putând asista toţi cei interesaţi
Despre Consiliul Român pentru Publicitate
Consiliul Român pentru Publicitate sau Romanian Advertising Council (RAC) este o organizație profesională, non-guvernamentală, non profit și independentă. Activitatea de bază a Consiliului este autoreglementarea în publicitate.
RAC a fost înființat în anul 1999. Inițiativa constituirii unei uniuni care să vină în sprijinul industriei de publicitate din România a aparținut mai multor companii și organizației International Advertising Association (IAA).
Activitatea Consiliului Român pentru Publicitate se bazează pe Codul de Practică în Publicitate, elaborat de membrii săi. Codul reprezintă un set de reguli etice de respectat de către toți cei implicați în domeniul publicității și în orice formă de comunicare comercială. Scopul documentului este să sprijine dezvoltarea unui mediu de afaceri decent și onest în România prin oferirea unui ghid de formă și conținut pentru o informare corectă, cinstită și decentă față de consumator și industrie.
RAC are 57 de membri: companii, agenții de publicitate, media și asociații. La rândul său, Consiliul este membru în alte organizații europene (EASA – European Advertising Standards Alliance) sau globale (IAA – International Advertising Alliance).
Despre Asociația Berarii Europei
Asociația Berarii Europei este o organizaţie considerată reprezentantul industriei europene a berii în faţa diferitelor instituţii şi organizaţii internaţionale. Fondată în 1958, la Bruxelles, organizaţia are astăzi 27 de membri şi reprezintă interesele a aproximativ 4.000 de producători din industria berii din Europa. Mai mult, Berarii Europei reprezintă şi apără interesele a peste două milioane de oameni care își datorează locurile de muncă producţiei şi vânzării berii.
Despre Asociația Berarii României
Înființată în anul 2004, Asociaţia Berarii României a reușit ca în cei aproape zece ani de existență să se impună atât la nivel intern, cât şi european ca o voce comună a membrilor săi, reușind să transmită mediului de afaceri, consumatorilor și instituţiilor statului valorile care îi guvernează deopotrivă.
Înțelegând rolul unei organizații sectoriale în context economic și social, Asociația Berarii României și-a asumat odată cu înființarea misiunea de a promova şi dezvolta o cultură a berii în România, un mediu de afaceri sănătos în cadrul sectorului său de activitate și o industrie a berii responsabilă. Rezultat al unei viziuni corecte asupra a ceea ce reprezintă industria berii, Asociaţia Berarii Romaniei a reușit de-a lungul timpului să aducă în rândul membrilor săi nu doar companii producătoare, ci și-a deschis larg porțile și pentru a-i primi pe cei mai importanți furnizori la nivel național de materii prime specifice fabricării berii, hamei și malţ.
Astfel, în rândul membrilor săi actuali se numără cinci dintre cei mai mari producători de bere care activează pe piaţa din România: BERGENBIER, HEINEKEN ROMÂNIA, ROMAQUA GROUP, URSUS BREWERIES ŞI UNITED ROMANIAN BREWERIES BEREPROD, cărora li s-a alăturat și mini-berăria CLINICA DE BERE. Împreună, cei șase producători furnizează peste 90% din cantitatea de bere consumată în România. Pentru a reflecta cât mai fidel lanțul de producție a berii, din Asociație fac parte în prezent și producătorii de materii prime, ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR DE HAMEI ŞI SOUFFLET MALT ROMANIA.
Ca o consecinţă a misiunii sale în acord cu cea a ţărilor din spaţiul Uniunii Europene, începând din ianuarie 2008, Asociația a devenit membră a Berarilor Europei.