Campania ALCOOLUL NU TE FACE MARE din nou la start
București, 2 octombrie 2019. Asociația Berarii României în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, Poliția Română și Consiliul Național al Audiovizualului lansează o nouă ediție a campaniei educaționale ALCOOLUL NU TE FACE MARE.
Campania este în desfășurare la nivel național încă din 2006 și are ca obiectiv informarea liceenilor asupra efectelor negative ale consumului de alcool.
Din 2019, campania Alcoolul nu te face mare capătă o noua amploare, cu obiectivul de a ajunge la un număr cât mai mare de adolescenți și este dezvoltată ca un program coerent care ia în calcul factorii-cheie predictivi ai consumului de alcool în rândul tinerilor și susține prevenția prin: participarea în activități organizate de timp liber, timpul petrecut cu părinții, activitățile de relaționare la școală, prezența acasă în timpul serii și implicarea autorităților locale, școlilor și părinților.
Ionel-Florian Lixandru, Secretar de Stat, Ministerul Educației Naționale declară: “Colaborarea dintre Ministerul Educației și „Berarii României”, în cadrul campaniei „Alcoolul nu te face mare”, a debutat în 2007, avându-l ca personaj principal, pe lângă elevi, pe psihologul Cristian Andrei. Campania din 2019 urmărește aceeași rețetă de succes: materiale interesante pentru elevi și părinți, un psiholog specializat în lucrul cu adolescenții, întâlniri nonformale cu tinerii. Deși prevenirea consumului de alcool în rândul tinerilor presupune un efort constant, considerăm această campanie una dintre cele mai reușite inițiative din acest domeniu, atât datorită parteneriatului de succes public-privat, cât mai ales datorită materialelor foarte moderne, în spiritul generației actuale. Rămâne de acum datoria noastră și a dumneavoastră, să le facem cunoscute, să ajungă pe toate canalele la grupul-țintă și să atingem astfel scopul pentru care au fost create: conștientizarea tinerilor și a părinților referitor la consecințele consumului de alcool la vârste sub 18 ani și luarea unor decizii de viață sănătoase”.
Comisar de Poliţie Sorin Stănică, Director al Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, declară: „Suntem preocupaţi permanent de transmiterea către adolescenţi a reperelor necesare asigurării unor atitudini dezirabile social în rândul acestora. Apreciem ca binevenită reluarea colaborării cu Asociaţia „Berarii României”, întrucât se crează premisele unor acţiuni de succes, susţinute de echipe multidisciplinare, în cadrul cărora se vor disemina, către grupul ţintă vizat, date corecte şi pertinente, de natură să reducă riscul de victimizare ori de implicare a minorilor în comiterea de fapte penale. Astfel, poliţiştii structurilor de analiză şi prevenire a criminalităţii vor asigura suportul informaţional privind infracţionalitatea juvenilă, prin prisma legislaţiei în vigoare, dar şi a modalităţilor de diminuare a vulnerabilităţii”.
Julia Leferman, Director
General al Asociaței Berarii României, declară: „Promovarea
unui comportament responsabil față de consumul de alcool se află permanent în
atenția noastră, producătorii locali de bere contribuind activ la implementarea
strategiei Uniunii Europene de reducere a consecințelor consumului dăunător de
alcool. Educația este cea care deține un rol cheie în schimbarea atitudinii
față de consumul de alcool a adolescenților. De aceea considerăm că prin
acțiunile comune ale industriei, autorităților, profesorilor și părinților
putem produce schimbările de comportament pe care ni le dorim. Le mulțumim
partenerilor campaniei care au avut încredere în noi în tot acest timp și ne
dorim ca prin acest efort comun să contribum eficient la reducerea consumului
de alcool în rândul minorilor„.
Campania se va derula pe parcursul a 3 ani. În prima etapă, în București (2 octombrie), Târgoviște (18 octombrie), Focșani (25 octombrie), Pitești (1 noiembrie) și Brașov (8 noiembrie) vor avea loc întâlniri cu elevii din clasele IX-X și Silviu Ioniță, psiholog și mental coach al Echipei Naționale de fotbal U21, cu o experiență de 20 de ani în proiecte cu adolescenți, reprezentanți ai organizației E-Civis, care vor prezenta adolescenților activități de timp liber (demonstrații cu roboți), precum și reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale și ai Poliției Române.
Ghidul adolescentului, Ghidul pentru părinți, Ghidul profesorului cu sfaturi și recomandări vor fi disponibile pentru cei interesați și vor putea fi descărcate de pe platforma online www.alcoolulnutefacemare.ro. Prin parteneriatul cu CNA, care a aprobat încadrarea campaniei în categoria campaniilor de interes social, spotul va fi difuzat pe posturile TV și radio naționale și locale, astfel mesajele campaniei vor ajunge la cât mai mulți tineri și părinți.