După o perioadă de scădere, volumul pieţei berii din România s-a menţinut în 2011 la acelaşi nivel înregistrat în cursul anului precedent
Volumul total al pieţei berii a atins 17 milioane hl în anul 2011, menţinându-se la nivelul anului precedent, iar vânzările realizate de membrii Asociației Berarii României au atins un volum de 15,6 milioane hl. Considerate un real motor de redresare a vânzărilor şi de consolidare a businessului, investiţiile totale efectuate de membrii Asociaţiei au înregistrat la nivelul anului trecut 61 milioane Euro, în creştere cu 10 milioane Euro faţă de 2010.
“După o perioadă dificilă care s-a făcut resimţită printr-o contracţie semnificativă la nivelul consumului, menţinerea volumului pieţei berii la acelaşi nivel pentru doi ani consecutivi constituie primul semnal pozitiv că eforturile producătorilor au reuşit să contracareze un context economic negativ şi au condus la stabilizarea pieţei, creând premizele pentru o viitoare revenire a sectorului.”, a declarat Hezy Ovadia, Preşedintele Asociaţiei Berarii României.
Având ca referinţă datele furnizate de ultimul recensământ al populaţiei României, consumul de bere per capita în 2011 a atins valoarea de 89 litri. Pentru o cât mai corectă analiză, un calcul retroactiv al consumului de bere pe cap de locuitor, conform datelor furnizate de recensământ, relevă următoarea evoluţie: 71 litri – 2005, 85 litri – 2006, 94 litri – 2007, 100 litri – 2008, 89 litri – 2009, 88 litri – 2010.
Preferințele consumatorilor în ceea ce priveşte ambalajul de bere au avut doar mici fluctuaţii faţă de valorile înregistrate în 2010, acestea înregistrând pentru PET 51,3%, în creştere cu 2% faţă de anul precedent, o scădere cu 1.5% a preferinţei pentru sticlă, aceasta reprezentând 30,2%, o uşoară scădere de 1.2% a preferinţei pentru berea îmbuteliată la doză, însumând 14,8% şi o evoluţie pozitivă de aproape 1% a preferinţei pentru berea la draught, atingând 3,7%.
În ceea ce priveşte sectorul berii importate, acesta a înregistrat o uşoară creştere, totalizând 0,27 milioane hl, fapt care denotă o orientare a consumatorilor spre specialități de bere. În ceea ce priveşte exporturile, acestea de asemenea au înregistrat o uşoară creştere, atingând 0,17 milioane hl.
“În ciuda contextului economic nefavorabil al ultimilor ani, sectorul berii ramâne cel mai patriotic segment, 99% din berea consumată în România fiind produsă local. Producţia de bere rămâne unul dintre cele mai sustenabile sectoare de activitate economică din România, fapt demonstrat prin calitatea produselor pe care le pune la dispoziţia consumatorilor, numărul locurilor de muncă pe care le generează, nivelul ridicat al investiţiilor şi contribuţiile importante la bugetul de stat.”, a declarat Constantin Bratu, Director general Asociaţia Berarii României.
Contribuția la bugetul de stat prin diferite taxe (TVA, accize, taxe de personal, diverse impozite şi contribuții la asigurările sociale) ale membrilor Asociației a atins pragul de 272 milioane de euro, în creştere cu 2 milioane euro față de 2010.
În acest moment, cele cinci companii producătoare de bere membre ale Asociației asigură un număr de 4.200 locuri de muncă în cadrul celor zece fabrici de bere situate în diferite oraşe din țară, precum Ploieşti, Constanța, Craiova, Miercurea Ciuc, Târgu Mureş, Sebeş, Pantelimon, Timişoara, Buzău, Braşov. Acestora li se adaugă începând cu 2012 un nou producător, Clinica de Bere din Timişoara, o microfabrică care va completa cu succes eforturile Asociaţie în direcţia dezvoltării culturii berii în România.
Cele două companii producătoare de materii prime membre ale Asociaţiei din 2011, Soufflet Malt România şi Asociația Producătorilor de Hamei din România, sprijină cu succes eforturile de promovare a culturii berii în România, de educare a consumatorilor privind consumul responsabil de bere şi de informare asupra beneficiilor acestei băuturi fabricate din ingrediente naturale. Cei doi producători de materie primă îşi desfăşoară activitățile în 9 fabrici şi ferme şi asigură un număr de 118 de locuri de muncă, contribuind la bugetul de stat cu peste 8 milioane de euro.
Impactul industriei berii din România la nivelul economiei locale
Potrivit studiului Ernst&Young, Contribuţia industriei berii la nivelul economiei europene, cererea de bunuri şi servicii generată de industria berii în 2010 la nivelul economiei României, în sectoare cum sunt: agricultura, transporturi, utilităţi, echipamente, media, marketing, servicii şi industria producătoare de ambalaje, a atins 331 milioane euro.
Numărul de locuri de muncă generate de industria berii la nivel local, în 2010, a fost de 76.000. Valoarea adăugată produsă de industria berii în acelaşi an a atins 509 milioane euro, iar totalul contribuţiilor la bugetul de stat datorate aceluiaşi sector au atins 651 milioane euro.
Sursa: Ernst&Young, Contribuţia industriei berii la nivelul economiei europene, septembrie 2011
Impactul industriei berii la nivel european
Europa este liderul mondial al sectorului producţiei de bere datorită unui mix de companii producătoare mici, medii, mari şi multinaţionale.
Cu 3.638 berării în toate ţările din spaţiul Uniunii, vânzările anuale de bere la nivelul pieţelor celor 27 de state membre au atins 106 miliarde euro. La nivelul Uniunii, producţia de bere creeză 2 milioane de locuri de muncă şi generează venituri sub formă de taxe la bugetele ţărilor membre în valoare de 51 miliarde euro şi o valoare adăugată de 50 miliarde euro.
“Cu un suport guvernamental şi legislativ adecvat, sectorul producţiei de bere poate juca un rol cheie în redresarea economiei europene, fundamentală pentru noi toţi”, a declarat dl. Pierre-Olivier Bergeron, Secretar general al Asociaţiei Berarii Europei.
Sursa: Ernst&Young, Contribuţia industriei berii la nivelul economiei europene, septembrie 2011
Despre Asociaţia Berarii României
Asociaţia Berarii României a fost înfiinţată în anul 2004, având misiunea de a promova şi dezvolta o industrie a berii responsabilă şi puternică în România.
Din dorinţa de a asigura un mediu de afaceri adecvat în sectorul producţiei de bere la nivel naţional, cinci dintre cele mai mari companii care activează pe piaţa din România sunt în prezent membre ale Asociaţiei: Bergenbier, HEINEKEN România, Romaqua Group, Ursus Breweries şi United Romanian Breweries. Împreună, cele cinci companii producătoare furnizează peste 90% din cantitatea de bere consumată în România. Acestora li s-au alăturat, începând din 2011, cei mai importanți producători la nivel naţional de hamei şi malţ, materiile prime necesare pentru fabricarea berii: Asociaţia Producătorilor de Hamei şi Soufflet Malt Romania, iar începând din acest an în rândul membrilor se numără şi microberăria Clinica de Bere, cu sediul în Timişoara
Din ianuarie 2008, organizaţia este membră a Asociaţiei Berarii Europei, considerată vocea industriei europene a berii în faţa diferitelor instituţii şi organizaţii internaţionale. Fondată în 1958, la Bruxelles, organizaţia are astăzi 27 de membri şi reprezintă interesele a aproximativ 4.000 de producători din industria berii din Europa. Mai mult, Asociaţia Berarii Europei reprezintă şi apără interesele a 2 milioane de oameni care datorează locurile de muncă producţiei şi vânzării berii.