București, 17 aprilie 2018: Asociația Berarii României anunță evoluția pieței berii pe parcursul anului trecut:
- Piaţa berii a înregistrat o creștere de 2%, ajungând la un volum de 16.11 milioane Hl
- Consumul de bere pe cap de locuitor s-a situat la 82 l
- Sectorul berii creează, direct și indirect, peste 85.000 de locuri de muncă la nivel național
- Predictibilitatea fiscală și un context economic stabil rămân factorii determinanți pentru conservarea echilibrului pieței berii
“Piața berii a evoluat firesc pe parcursul anului trecut înregistrând o creștere moderată de 2% în volum. Avem de-a face cu un trend pozitiv pe care deși îl considerăm încă fragil, ne dorim să constituie o bază importantă pentru evoluția pieței berii anul acesta. Factorul determinant pentru conservarea trendului pozitiv al pieței rămâne și în continuare asigurarea unui context economic stabil și a unui cadru de reglementare predictibil. Berea este o băutură extrem de iubită la noi în țară, așa că românii trebuie să continue să se poată bucura de ea alături de toți cei dragi lor”, a declarat Lucian Ghinea, Președinte Asociația Berarii României.
Producția de bere reprezintă un real stimul pentru creșterea economică a României prin crearea de locuri de muncă la nivel național, generarea de valoare adăugată în cadrul tuturor activităților conexe și prin importante contribuții la bugetul de stat sub formă de taxe și impozite. Datorită caracterului său profund național, definit de producția locală în proporție de peste 97% și 70% ingrediente provenite din agricultura României, sectorul berii are o influență semnificativă asupra gradului de ocupare a forței de muncă, prin crearea, la nivelul întregii țări, direct și indirect, a peste 85.000 locuri de muncă pentru români, contribuind astfel la asigurarea traiului zilnic a familiilor acestora.
„Rolul de motor al economiei României pe care sectorul berii îl are este confirmat și de valoarea adăugată pe care acesta o generează în toate domeniile conexe de activitate și care depășește anual 860 milioane euro. La aceasta se adaugă importante contribuții, directe și indirecte, la bugetele de stat și locale, de peste 530 milioane euro/an. Considerăm că este nevoie de un dialog permanent între autorități și sectorul privat pentru a putea fi identificate acele politici publice care au o capacitate reală de a genera creștere pentru economia locală – prin stimularea investițiilor -, implicit de a aduce bunăstare pentru toți românii – prin reglementări salariale corecte”, a adăugat Julia Leferman, Director general Asociația Berarii României.
Date cheie 2017
- Investiții: eforturile investiționale ale membrilor Asociației au fost constante de-a lungul timpului, nivelul total al investițiilor înregistrând și în 2017 un trend ascendent comparativ cu anul anterior. Astfel, valoarea investițiilor în 2017 s-a ridicat la 71,8 milioane euro, în creștere cu 2 milioane euro față de anul anterior.
Până în prezent, investițiile cumulate realizate de membrii Asociației de la intrarea acestora pe piață au atins un total de 1,47 miliarde Euro.
- Preferințele consumatorilor în funcție de tipurile de ambalaje: structura în funcție de ambalaj a pieței a rămas aproape nemodificată față de anul anterior, existând doar mici variații de la un an la altul. Doar berea îmbuteliată la PET este cea care înregistrează scăderi pentru cel de-al doilea an consecutiv.
- Sticlă: 27,46% (-0,22 pp)
- Doză: 18,2% (+1,1 pp)
- Keg: 3,38% (-0,27 pp)
- PET: 50,94% (-0,62 pp)
- Importuri: în ciuda unei foarte ușoare creșteri a importurile pe parcursul anului 2017, de doar 0,03 milioane Hl, atingând astfel un total de 0,47 milioane HL, piața berii din România continuă să își păstreze caracterul profund național, ponderea producției locale rămânând la peste 97% din consumul intern.
- Exporturi: în ceea ce privește exporturile, acestea au înregistrat o ușoară scădere, de 0,01 milioane Hl față de anul anterior, atingând un total de 0,41 milioane Hl.