Producătorii de bere susțin completarea cât mai curând posibil a cadrului legislativ pentru sistemul Garanție – Returnare (SGR) pentru ambalajele de unică folosință în România
Sistemul Garanție – Returnare este un proiect ce trebuie să fie foarte bine pus la punct, astfel încât să poată fi funcțional pentru consumatori încă din prima zi de lansare, pe întreg teritoriul național. Astfel, în următoarea perioadă vor avea loc mai multe procese.
În ceea ce privește investițiile, este nevoie să fie obținută o finanțare de aproximativ 100 milioane euro pentru a construi infrastructura sistemului la nivel național. Aceasta trebuie să acopere elemente logistice precum centrele regionale de numărare și eventuale centre intermediare de prelucrare a ambalajelor, infrastructura și serviciile de colectare, infrastructura IT ce trebuie dezvoltată de Administrator conform HG 1074/2021. Însă finanțarea poate fi obținută doar după ce operatorul care va administra sistemul primește licențiere din partea Ministerului Mediului.
Licențierea ar urma să fie primită anul viitor, dacă se respectă termenele prevăzute de Hotărârea de Guvern adoptată la început de octombrie. Actul normativ prevede un termen de 90 de zile pentru constituirea operatorului care va administra sistemul și depunerea solicitării de licență. La acesta se adaugă încă cel mult 60 de zile în care Ministerul Mediului va decide cui acordă licența.
Prin urmare, acreditarea va fi obținută în luna martie anul viitor cel mai curând, în cazul în care nu există contestații sau alte întârzieri. După primirea licențierii, operatorul va putea face primul pas pentru depunerea cererii de finanțare.
Pentru parcurgerea acestor etape de construcție vor fi necesare între 18 și 25 luni de la momentul acordării licenței de operare de către autoritatea centrală de mediu.