SECTORUL BERII DIN ROMÂNIA – STIMUL AL ECONOMIEI LOCALE
- 70% din ingredientele folosite la fabricarea berii provin din agricultura românească
- Județul Mureș asigură 80% din producția națională de hamei
- Asociația Berarii României susține necesitatea menținerii stabilității fiscale și crearea unui cadru legislativ favorabil extinderii culturilor de orz și hamei la nivel național
Târgu Mureș, 5 iulie 2017 – Producția de bere are un rol determinant în dezvoltarea economiilor locale, atât prin locurile de muncă pe care le creează și contribuțiile constante la bugetele de stat și locale, cât și prin sprijinul fermierilor locali de cereale și hamei, afirmă reprezentanții Asociației Berarii României, alături de reprezentanții Asociației Producătorilor de Hamei din România și ai Consiliului Județean Mureș, reuniți în cadrul unei dezbateri care a avut loc miercuri, 5 iulie, la Târgu Mureș.
“Datorită caracterului său național, definit deopotrivă prin faptul că peste 97% din berea consumată în România este produsă local și 70% din ingrediente provin din țară, sectorul berii reușește să genereze un adevărat lanț de efecte pozitive pentru economie,” a declarat Julia Leferman, Director General, Asociația Berarii României, care a participat la eveniment alături de Alexandru Cîmpeanu, Vicepreședinte Consiliul Județean Mureş, și Akos Mora, reprezentant al Asociației Producătorilor de Hamei din România, membru al Asociației Berarii României.
„Județul Mureș este emblematic pentru industria berii nu doar prin importante facilități de producție prezente aici, dar și prin cultivarea unui ingredient esențial al berii: hameiul. Pe teritoriul județului se produce 80% din producția națională de hamei, caracteristicile hameiului produs aici fiind recunoscute de producătorii de bere locali. În acest fel, s-a creat o legătură economică importantă între județul Mureș și industria berii din România, în beneficiul comunității locale. Ne dorim să perpetuăm această tradiție, cu o influență pozitivă pentru toți locuitorii județului nostru,” a declarat Alexandru Cîmpeanu, Vicepreședinte Consiliul Județean Mureş.
Vorbitorii au subliniat deopotrivă nevoia menținerii stabilității fiscale, o condiție obligatorie pentru ca industria berii să poată genera în continuare efecte economice pozitive pentru România, și nevoia creării unui cadru legislativ favorabil agricultorilor români, menit să le permită extinderea suprafețelor cultivate cu orz și hamei, în linie cu dorința producătorilor de bere de a atrage o cantitate din ce în ce mai mare de ingrediente locale.
„Istoria ultimilor ani ne-a demonstrat că stabilitatea fiscală este condiția obligatorie pentru ca sectorul berii să poată genera aceste efecte pozitive care se fac simțite atât la nivelul întregii țări, cât și la nivel local, și care se concretizează în crearea de locuri de muncă, contribuții constante la bugetul de stat și dezvoltarea sectoarelor de activitate conexe, precum agricultura, sectorul ospitalității, industria ambalajelor, servicii de transport,” a spus Julia Leferman. „Sperăm ca și în continuare sectorul berii să se bucure de predictibilitatea fiscală de până acum, necesară de fapt tuturor sectoarelor de activitate din România,” a adăugat Leferman.
În cadrul evenimentul a fost reafirmată dorința producătorilor de bere locali de a folosi în rețetele de fabricare a berii o cantitate și mai mare de ingrediente provenite din România. Astfel, devine necesară extinderea suprafețelor cultivate cu orz de bere și hamei pe plan național, pentru a acoperi nevoile producției de bere.
Julia Leferman a adăugat: “Creșterea subvenției la hamei până la nivelul maxim prevăzut în UE și aplicarea unor măsuri speciale pentru culturile de orz de bere sunt necesare pentru a garanta și pe viitor caracterul profund național al industriei berii, în beneficiul economiei locale. Dorința producătorilor de bere de a spori ponderea ingredientelor provenite din România creează o oportunitate de piață reală pentru fermieri de a produce mai mult, prin extinderea suprafețelor cultivate.”
Iată mai jos câteva informații despre culturile de orz și hamei din țară:
Hamei
- Localizare geografică a culturilor: Transilvania, județul Mureș (80 % din producție)
- Esențial pentru creșterea hameiului: cantitate moderată de apă, temperaturi moderate (maxim 35 grade), sol argilo-nisipos bogat în substanțe nutritive;
- Suprafața totală cultivată cu hamei la nivelul țării: 220 hectare;
- Potențial de creștere în viitor a suprafețelor cultivate cu hamei: până la 500 hectare, limitat la suprafața existentă a spalierilor și a sistemului de susținere al hameiului;
- Număr de ferme: 4 producători, aprox. 200 locuri de muncă
- Costuri ridicate pentru cultivarea unui hectar de hamei, fiind determinat de numărul mare al intervențiilor cu lucrări mecanizate și manuale, atât pe câmp cât și în culegerea, uscarea și depozitarea hameiului în spații frigorifice;
- Dificultăți întâmpinate în cultivarea hameiului: comasarea terenurilor se face extrem de greu din cauza fărâmițării terenurilor și numărului mare de proprietari, temperaturile excesive, lipsa apei, lipsa soiurilor autohtone competitive/ lipsa cercetarii în domeniu, lipsa forței de muncă calificată.
Orz
- Localizare geografică a culturilor: Timișoara, Constanța, Buzău, Ploiești, Cluj, Pitești;
- Esențial pentru cultivarea orzului de bere: zonele mai răcoroase, cu soluri de tip cernoziom, brun roșcat de pădure;
- Din suprafața totală cultivată cu orz, doar 15 -18 % reprezintă suprafețele cultivate cu orz pentru bere;
- Numărul de ferme implicate în cultivarea orzului este în acest moment de aproximativ 280 – 300;
- Dificultăți întâmpinate în cultivarea orzului de bere: condițiilor climatice și de sol; cultura de orz pentru bere este tehnică, iar agricultorii trebuie sa fie bine echipați mecanic; standardul de întreținere al terenurilor agricole care trebuie să fie foarte înalt;