Vanzarile membrilor Asociatiei „Berarii Romaniei” au crescut cu 20%
Bucuresti, 28 Noiembrie 2006 – Membrii Asociatiei „Berarii Romaniei” au vandut in primele noua luni ale acestui an mai multa bere decat in intreg anul 2004 si aproape tot atat cat au vandut in anul 2005.
Brau Union Romania, Interbrew Romania, United Romanian Breweries Bereprod Romania si Ursus Breweries anunta un volum al vanzarilor de aproape 10 milioane hl de bere pe primele noua luni ale anului 2006, in timp ce in anul trecut membrii Asociatiei au vandut 10,45 milioane hl de bere, iar in 2004 – 9,73 milioane hl. Comparativ cu perioada similara a anului trecut, cresterea in volum este de peste 20%.
Aceasta cifra este o continuare a tendintei ascendente inregistrate inca de la inceputul anului: trimestrul I (16%), trimestrul II (18%) si trimestrul III (23%). “Acesta cresteri semnificative sunt urmare atat a cresterii consumului in sezonul rece, cat si a vremii favorabile din sezonul estival. Anul acesta conditiile meteorologoice din lunile de vara au dus la o explozie a consumului de bere, fata de vara lui 2005 cand inundatiile din multe regiuni ale tarii au marcat negativ si industria berii”, a declarat dl. Constantin Bratu, directorul general al Asociatiei „Berarii Romaniei”.
Avand in vedere realizarile de pana acum, cei patru membri sunt optimisti in ceea ce priveste atingerea obiectivului de volum estimat pentru intrega piata a berii in anul 2006, respectiv peste 16 milioane hl.“Consumul de bere din timpul sarbatorilor traditionale de iarna va face posibila atingerea acestui prag”, a mai spus dl. Bratu.
In 2005 romanii au consumat 70 de litri de bere/an/cap de locuitor situandu-se in urma altor tari europene: Cehia 160 l de bere/an/cap de locuitor, in Germania 118 l, Austria 111 l, Luxemburg 106 l, Belgia 96 l, Spania 79 si Olanda 78 l.
Background:
Asociatia „Berarii Romaniei” a fost fondata in Decembrie 2004 si cuprinde 70% din piata berii din Romania. Obiectivele majore ale acesteia sunt de a promova un mediu competitional transparent in cadrul industriei de bere, de a asigura un tratament egal si corect in fata institutiilor de reglementare si de a educa consumatorii de bere cu privire la beneficiile si consumul responsabil de bere.