Berarii României se implică direct în implementarea unui sistem funcțional de colectare și reciclare de ambalaje
Încă din 2019, berarii români se află în prima linie în ceea ce privește dezvoltarea și implementarea unui sistem care să stimuleze colectarea și reciclarea ambalajelor de băuturi de unică folosință.
În acest sens, Berarii României, împreună cu Asociația Națională pentru Băuturi Răcoritoare (ANBR), au pus bazele Alianței Producătorilor de Băuturi. În acest format au inițiat consultări cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, comercianți, colectori și reciclatori, precum și alte părți interesate, cu scopul de a dezvolta un cadru legislativ care să permită implementarea în România a sistemului garanție-returnare pentru ambalajele de băuturi de unică folosință.
Producătorii locali de bere au demonstrat de-a lungul timpul o abordare pro-activă și constructivă față de problematica gestionării deșeurilor de ambalaje din România și și-au luat angajamentul ferm de a susține aceste eforturi. În egală măsură, pledăm pentru implicarea cetățenilor în acest sistem deoarece nivelul interesului lor de a returna ambalajele reutilizabile în schimbul garanției, va asigura, sau nu, succesul acestui sistem în România.
Berarii României sunt încrezători că sistemul de garanție-returnare va conduce la atingerea țintelor naționale de reciclare, aducându-ne pe toți, autorități, companii și cetățeni români, mai aproape de realizarea unei economii circulare în țara noastră. Contextul european actual obligă și România să implementeze cât mai curând măsuri reale de susținere a acestui tip de economie.